marți, 21 decembrie 2010

structura ficatului.



     Ficatul uman este un organ de textura poroasa, fin, de culoare rosu-inchis maro. Este localizat in hipocondrul drept, sub cupola diafragmatica -- o foita de tesut muscular ce separa plamanii de organele abdominale. Carcasa caritilaginoasa a coastelor acopera ficatul, protejandu-l de leziuni. La un adult sanatos, ficatul cantareste in jur de 1.5 kg si masoara cca 15 cm.

     In ciuda multelor functii complexe pe care le indeplineste, ficatul este relativ simplu in structura. Este compus din 2 lobi inegali, stang si drept. Lobul drept fiind de cca 6 ori mai mare si prezinta atasati 2 lobi mai mici numiti: lobul cuadrat si caudat.

     Fiecare lob contine mii de unitatii numite lobule, care reprezinta constructiile componente ale ficatului. Lobulele sunt structurate pe sase-fete fiecare de 1mm. Prin centrul fiecarei lobule trec capilare cu scurgere in vena hepatica care transporta sangele afara din ficat. Sute de cellule hepatice de forma cubica, numite hepatocite, sunt aranjate in jurul lobulului venei centrale. Pe suprafata exterioara a fiecarui lobul se gasesc mase mici de sange, ducte, si artere care transporta fluide in afara si inauntrul. Pe masura ce ficatul isi face treaba, depozitele de nutrienti cresc, toxinele inlaturate si medicamentele eliberate in corp prin aceste vase.

     Spre deosebire de multe organe care au o singura rezerva de sange, ficatul primeste sange de la 2 surse: artera hepatica - care asigura sange bogat in O2 de la inima - suplinind astfel, 25% din sangele ficatului; vena portala, care transporta sange prin tractul digestiv unde colecteaza agenti nutritivi pe masura ce mancarea este digerata, ii transporta in ficat pentru procesare sau o eventuala depozitare, este sursa a 75% din rezerva de sange bogat in O2 a ficatului.

     Vasele mici de sange ale arterei hepatice si ale venei portale se gasesc in jurul fiecarui lobul hepatic. Aceasta retea de vase sangvine este responsabila pentru cursul vast al sangelui prin ficat : 1.4 litri / min. Sangele iese din ficat prin vena hepatica care apoi se varsa in inima.

luni, 20 decembrie 2010

muschii umani.

A doua clasa este formata din muschii netezi . Numele lor – la fel ca si in cazul muschilor striati – provine de la stuctura lor microscopica . Rolul lor este realizare miscarilor involuntare ale organelor interne , de exemplu din intestin sau din vezica urinara , care nu pot fi controlate constient , voluntar . Cea de a treia clasa este formata din muschiul care reprezinta cea mai mare parte din masa inimii , muschiul cardiac .

Pozitia muschilor
Muschii scheletici (muschii striati) se gasesc in intregul corp uman din crestet pana in picioare , constituind o parte considerabila a masei acestuia . Masa lor totala poate atinge 25% , chiar si la nou nascuti . Acesti muschi realizeaza miscarea diferitelor parti ale scheletului : de la musculus stapedius , de marimea capatului unui ac de gamalie , care se afla in urechea interna , pana la muschiul gluteu mare , care se afla in fese , si care controleaza incheietura soldurilor .

Muschii se fixeaza pe oase cu ajutorul a doua tendoane . Din cele doua capete de fixare ale muschiului unul este numit origine , celalalt insertie terminala .Tendonul din care porneste un muschi este de cele mai multe ori mai scurt decat cel cu care se fixeaza .Punctul pornire de regula este pe o parte a unei articulatii , iar punctul de fixare pe partea cealalta , astfel in cazul contractiei muschiului se schimba pozitia oaselor componente ale articulatiei .

Structura muschilor
Muschi striati voluntari pot fi vizualizati ca o serie de ghemuri de fibre ce formeaza impreuna un intreg unitar .Fibrele cele mai subtiri sunt asa numitele miofilamente (filamente subtiri si groase).Acestea au dimensiunea atat de mica , incat se pot vedea doar cu ajutorul microscopului electronic . Sunt alcatuite din proteine , actina si miozina , care se numesc si proteine contractile.Un muschi se contracta daca filamentele alcatuite din miozina aluneca pe filamentele subtiri alcatuite din actina .

Filamentele se organizeaza in manunchiuri numite miofibrile . Intre miofibrila se afla granule de glicogen – “rezervoarele de combustibil” ale muschilor – si mitocondrii care au rolul de “centrale energetice” . Miofibele formeaza manunchiuri mai complexe , fibrele musculare .Acestea sunt de fapt celulele musculare , nucleele fiind asezate langa membrana . La fiecare fibra musculara se cupleaza cu o fibra nervoasa , care in caz de nevoie va de comanda contractia acesteia .

Muschiul intreg este cuprins de un tesut , asemenea izolatiei cablurilor ce contin mai multe fire izolate . Organizarea intr-o geometrie complexa , compacta a fibrelor musculare si a filamentelor nu este o proprietate a structurii muschilor netezi , dar contractia lor se bazeaza tot pe alunecarea filamentelor intre ele .Structura muschiului inimii vazuta cu microscopul este practic la fel cu cel al muschilor striati , cu diferenta ca intre celulele muschilor inimii se pot vedea punti .

Nervii motori pornesc din scoarta motrica a creierului , trecand prin maduva spinarii si ies la nivelul muschilor inervati de ei .Impulsul nervos se transforma in contractie musculara prin niste placi motoare localizate spre capetelor fibrelor intrafusale , in punctul in care se cupleaza fibra musculara cu fibra nervoasa . Semnalul din nervi nu actioneaza direct asupra muschiului , ci prin eliberarea unei substante capabila sa transfere excitatia –acetil-colina .

Alimentarea cu energie a muschilor
Alunecarea filamentelor de miozina pe filamentele de actina este un process complex , pe parcursul caruia se realizeaza noi si noi legaturi chimice , in timp ce se desfac intre cele vechi.Tot acest prtoces necesita energie , aceasta eliberandu-se din arderea substantelor nutritive in mitocondri si se inmaganizeaza in legaturi fosfatice de energie mare , ATP (Trifosfat de Adenozina).
Muschii Umani culturism

muschii umani.

De la vibratia sprancenei pana la saritura in inaltime , orice miscare este realizata cu ajutorul muschilor . In lipsa acestora nu am putea digera mancarea si nici sangale nu ar circula in vene. Muschii corpului uman se grupeaza in trei clase .Prima clasa este formata din muschii scheletici ,adica muschii striati care se fixeaza pe schelet . Acestia sunt controlati de creier si impreuna cu oasele pe care se fixeaza cu tendoane , sunt responsabili de orice miscare voluntara ,constienta de la zambet pana la urcatul scarilor .

duminică, 19 decembrie 2010

Coloana vertebrală

Coloana vertebrală

cloana vertebrala

Coloana vertebrala este structura care sustine partea superioara a corpului si adaposteste cea mai importanta magistrala nervoasa, motiv pentru care tulburarile si deformarile vertebrale au frecvent si urmari neurologice.
Parte a aparatului locomotor, coloana vertebrala intervine atat in repaus, pentru sustinerea si axarea corpului, cat si in dinamica, prin multitudinea de miscari pe care le permite.
Lipsa activitatii fizice si pozitiile vicioase (in special in perioada de crestere) au efecte nefavorabile si asupra structurilor care stabilizeaza coloana vertebrala si se poate ajunge pana la modificari structurale, care agraveaza tulburarile initiale.
Cu trecerea anilor afectiunile de tip reumatic afecteaza si ele coloana vertebrala, care devine motiv de disconfort si grade diferite de impotenta functionala. In toate afectiunile coloanei, exercitiul fizic bine condus poate avea efecte spectaculoase.

Descriere topografica

In functie de zonele pe care le strabate coloana vertebrala se imparte in:
• regiunea cervicala, in zona gatului, formata din 7 vertebre;
• regiunea toracica cu 12 vertebre;
• regiunea lombara, in zona abdominala, cu 5 vertebre;
• regiunea sacrata cu 4-5 vertebre sudate si regiunea coccigiana formata din 5 vertebre sudate.
Regiunea cervicala este importanta prin faptul ca sustine capul si are cea mai mare mobilitate comparativ cu celelalte regiuni, cu rol in orientare si pastrarea echilibrului. Primele doua vertebre cervicale, atlas si axis, sunt cele care influenteaza aceasta mobilitate, prin articulatia dintre ele.
Regiunea toracica are mobilitate mai mica comparativ cu regiunile cervicala si lombara. Sustine toracele si se contracta izometric la miscarile capului si bazinului.
Vertebrele lombare sunt cele mai inalte si cu diametrul cel mai mare pentru a face fata presiunii care se exercita asupra lor.
Coloana vertebrala are mai multe curburi fiziologice situate in plan sagital, care ii cresc rezistenta (de aproximativ 10 ori fata de aceeasi coloana fara curburi). Aceste sunt cu convexitatea anterior in zona cervicala, cu convexitatea posterior in zona toracica si cu convexitatea anterior in regiunea lombara. Segmentul sacro-coccigian are o curbura imobila cu convexitatea posterior.
Curburile vertebrale impreuna cu ligamentele si discurile intervertebrale contribuie la realizarea unui echilibru intrinsec adecvat al coloanei, la care se adauga echilibrul extrinsec, pe care il realizeaza grupele musculare care sustin coloana vertebrala in mod direct, sau prin intermediul altor structuri. Se ajunge astfel la numeroase mecanisme care au rol de a da coloanei vertebrale rezistenta, mobilitatea si supletea maxime, care o fac potrivita pentru rolul de sustinere, axare, protectie si miscare pe care il are.
Lungimea coloanei scade odata cu imbatranirea si la sfarsitul zilei, pentru a se reface in timpul noptii.
Vertebrele sunt legate intre ele prin doua tipuri de articulatii:
• articulatia disco-vertebrala formata intre corpul vertebral si discul intervertebral permite 5 tipuri de miscari (flexie-extensie, inclinare laterala, rotatie in jurul unui ax vertical, alunecare paralela cu corpurile vertebrale, indepartare si apropiere intre vertebre);
• articulatiile apofizelor permit doar alunecari anterioare, posterioare sau laterale.
Tonusul muscular este starea de contractie statica sau de tensiune permanenta a muschiului relaxat, se mentine prin mecanism reflex si influenteaza proprietatile muschiului. Are rol in determinarea formei corpului, stabilitate articulara, metabolism si termoreglare. Variaza in functie de varsta, stare de sanatate, sex, antrenament. Hipotonia si hipertonia musculara in limite fiziologice nu produc modificari importante, dar peste anumite limite pot determina, initial deviatii ale coloanei si ulterior chiar deformatii. Prin antrenament bine condus, proprietatile muschiului (tonus, excitabilitate, contractilitate, elasticitate, plasticitate) se pot dezvolta pana la valori superioare.

osul femural

Os lung care formeaza scheletul coapsei (pulpei). Femurul se articuleaza in partea de sus cu osul iliac si in partea de jos cu tibia. El constituie locul de insertie al principalilor muschi ai coapsei. Extremitatea sa superioara cuprinde o proeminenta articulara rotunjita, numita capul femurului, care se articuleaza la o cavitate osoasa apartinand osului iliac, cotilul, pentru a forma articulatia soldului, si doua proeminente rugoase, marele si micul trohanter. Capul femurului se racordeza la cele doua trohantere printr-o scurta piesa osoasa, colul femurului. La extremitatea sa inferioara, femurul se rotunjeste in doua mase, condilele, separate printr-o rascroitura profunda, fosa intercondiliana. Patologie - Femurul poate fi sediul a numeroase tipuri de fracturi. - Fracturile colului femural, la nivelul soldului, survin in principal la femeia invarsta ca urmare a unui traumatism minor. Ele sunt favorizate de osteoporoza (rarefierea tesutului osos). Durerea este foarte...